O gură de aer în munții Trascăului

Este binevenită oricând o mică escapadă în afara orașului aglomerat și, uneori, greu respirabil, iar una dintre destinații poate fi o zonă muntoasă.

Omul a fost prieten cu muntele încă de la începuturi, și chiar dacă nu-l poate muta din loc, primește un dar neprețuit de la acesta: aerul curat, bogat în oxigen. Aerul de munte poate fi considerat o alifie naturală atât pentru corp cât și pentru minte; revigorează, întărește sistemul imunitar, relaxează și dă o stare de bine. La munte, și mâncarea este mai gustoasă, mai ales servită după o plimbare în natură.

Munții Trascăului sunt o grupă montană a Munților Apuseni, și reprezintă una dintre cele mai frumoase zone ale țării, caracterizată prin peisagistica pitorească și biodiversitate, fiind și o arie protejată.

Deși cel mai înalt vârf are doar 1369m (vf. Dâmbău), Munții Trascălui se impun prin complexitatea reliefului și îmbinarea armonioasă a acesteia, oferind un spectacol vizual indiferent de anotimp, și nu în ultimul rând, ne cinstesc cu o gură de aer proaspăt.

Lasă un comentariu

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe